CAlul din Torino

Acesta este al treilea film facut de Bela TArr pe care il vazui, dupa Werckmeister Harmonies si The Man from London, in aceasta ordine.

Nu prea am gasit blogeri autohtoni care scrie despre film, cu exceptia unuia, destul de inspirat, aici.

Sunt oarecum dezamagit de film. cred, spre deosebire de comentariul la care fac trimitere ca regizorul a cautat sa obtina o stare, mai degraba decat sa ne induca un univers.

Calul pare intr-adevar centrul in jurul caruia pivoteaza cei doi protagonisti, numai ca este un centru periferic, luat in sensul cel mai banal.

Ce mi-a venit in minte, pe cand vedeam filmul: este intr-adevar o escatologie, dar in sens arhaic, natura dezlantuita nu exprima altceva decat haosul, de-consacrarea. Privirea catre fereastra nu-mi pare atat un contact cu lumea, cat certificarea faptului ca acea casa, cumva cu analogie la biserica, dupa felul cum este construita, exprima lumea. Nu intamplator privirea pare atintita in departare catre un copac, si el simbol al sacralizarii. E cumva o contemplare pierduta a universului. TAtal este paralizat, devitalizat, calul la randul sau constituie numai imagine, mai degraba impietrit, iar fata este legatura dintre elemente (fantana in special si casa). Nu-mi dau seama prea bine acum care sunt sensurile ascunse ale fantanii, dar e la fel de importanta ca si casa. Cumparatorul de tuica este vizionarul ce anticipeaza, da cumva un sens filmului.

Este un film despre nimic, indelungile repetari ale acelorasi acte tind sa anihileze orice umbra de existenta. Totodata, este un film in care personajele resping tot, cu atat mai mult ideea de transcendenta. Nu exista mirare, ci doar o usoara suprindere, urmata apoi de o adanca oboseala. Pusi in fata unor evenimente ce par a iesi doar cu putin din rutina zilnica se blocheaza, nu mai au nicio reactie. Sunt filmate indelung acele ritualuri lipsite de scop, nici macar cu rol stabilizator.

Partea proasta a filmului o constituie lungimea scenelor: in special cele cu vantul (care sunt prezente si in Satantango), imbracatul/dezbracatul, mancarea, toate acestea potenteaza nevoia de a explica, de a cauta orice detaliu care sa sparga repetitia. De aici si nevoia de a explica, acolo unde nu pare nimic de explicat.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s