ART 40 NCC

Articolul 40 Capacitatea de exerciţiu anticipată.

Pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate recunoaşte minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exerciţiu. În acest scop, vor fi ascultaţi şi părinţii sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, şi avizul consiliului de familie.

Textul instituie un nou caz de dobandire a capacitatii depline de exercitiu inainte de implinirirea varstei de 18 ani.

De retinut ca legiuitorul foloseste termenul „recunoaste”, care este subsumat aptitudinii persoanei de a incheia singura acte juridice civile.

Asadar, motivele temeinice care pot justifica recunoasterea capacitatii de exercitiu anticipate trebuie raportate la posibilitatea (chiar necesitatea) incheierii de acte juridice civile fara incuviintare si/sau autorizare.

Ascultarea parintilor sau a tutorelui este obligatorie.

De remarcat ca procedra este simplificata: nu este nevoie de expertiza medico-legala, de avize medicale, de acte din care sa reiasa discernamantul.

In acelasi timp, recunoasterea capacitatii de exercitiu anticipate nu sustrage persoana de sub conditia de minor, urmand a fi aplicabile celelalte dispozitii legale privind minorul.

Spre exemplu, varsta matrimoniala ramane aceeasi, fiind aplicabile in continuare prevederile art. 272 alin 2 NCC.

Daca se solicita recunoasterea capacitatii de exercitiu anticipate pentru a se dobandi drepturi in alte conditii decat cele anume prevazute de  lege, atunci solutia este de respingere.

Scopul dispozitiilor art. 40 NCC este acela ca minorul sa poata incheia acte juridice, fara a intampina piedici de fapt, iar nu pentru a eluda dispozitii legale imperative.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s