Boicotul in CSM

Asa cum bine am intuit, CSM nu a putut evita asocierea cu CCR, blocajul de la institutia care functioneaza ca instanta constitutionala repetandu-se, de data aceasta intr-un mod inedit.

Absentele anuntate intempestiv  ridica o problema legata de modul de functionare al acestei institutii cu caracter „permanent”. dupa ce s-a crezut pana in ultima clipa ca se va intruni cvorumul, unul destul de sever de altfel si dupa ce au aparut unele zvonuri, semn de lipsa de transparenta, s-a aflat ca in realitate cei 3 membri absenti sunt in concediu de odihna si ca nu pot veni, fie pt unul nu este in tara, fie pt ca ceilalti 2 au probleme grave de sanatate in familie. Sunt scuze ieftine. Intrebarea este daca lipsa putea fi anticipata si eu zic ca da. Pur si simplu CSM a jucat la doua capete, asteptand sa vada rezultatul votului CCR.

Am anticipat si faptul ca CSM este zgaltait de conflicte interne, ale caror resorturi nu le stim, dar care sunt induse de iesirile in presa ale unor membri.

Dupa ce te exprimi prin comunicate de presa emise aproape zilnic, faptul ca nu reusesti sa functionezi normal atrage decredibilizarea nu numai a sensului comunicatelor, dar si a institutiei.

Este putin probabil ca CSM va reusi sa functioneze azi in plen. Daca ai lipsit ieri, motivand in principal concediul de odihna, nu cred ca azi vei veni. In plus, bolile invocate nu se pot ameliora din senin. Dar mai ales, lipsa ta de ieri nu mai are niciun sens daca ajungi azi.

Faptul ca unii membri CSM au solicitat intrunirea plenului pentru ieri la 17.00 e un gest a la Pristanda, caci in primul rand numarul celor care puteau solicita legal convocarea trebuia sa fie de minim 10, iar in al doilea rand plenul fusese oricum convocat de presedinte pentru azi. Gestul se doreste insa altul, acela ca semnatarii se dezic de conducerea CSM, ca vor sa pluseze si sa-si asigure un capital politic/de imagine pentru viitoarele stari conflictuale.

Mi-e greu sa cred ca CSM va rezolva ceea ce este de rezolvat, pt ca semnalele de pana acum au fost toate negative. In ultima instanta, desi vor lua act de demisia MP, vor taragana transmiterea acestei demisii la presedintele interimar cat vor putea de mult.

O chestiune interesanta, care dovedeste cat de rupt este CSM de justitia insarcinat sa o reprezinte o constituie si pozitia recenta referitoare la intrarea in vigoare de la 1 septembrie a codului de procedura civila. Nu conteaza pozitia in sine, ci contextul in care este emis comunicatul de presa, respectiv acela al numirii iminente a MP la MJ. Cum MP si-a manifestat intentia de a solicita amanarea intrarii in vigoare a codului de procedura civila, pt ca efectul politic al unei astfel de masuri sa fie diminuat, se incearca a se sugera ca de fapt CSM-ul este initiatorul demersului de amanare a punerii in aplicare a noului cod de procedura civila. Este in realitate o pozitie publica as zice ieftina, intrucat din luna iunie si pana acum nu avea cum sa se schimbe nimic in mod obiectiv, pt ca CSM sa aiba un alt punct de vedere.

Ramane de vazut ce va prevala pe termen scurt: nevoia de a tempera conflictele interne ori nevoia de a da si de data aceasta satisfactie unei tabere politice. E greu de crezut ca CSM va continua la nesfarsit sa faca jocurile PDL&Basescu, pentru ca in fond cei de acolo sunt destul de puternici si fara proptele.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s