Felicia, inainte de toate

Comparat adesea cu Principii de viata, in defavoarea ultimului, Felicia .. a suscitat discutii destul de interesante si de diverse, de la referiri  gen filmul de autor, desi regizorul este debutant, pana la o poietica a feminismului matern.

Calitatile de luat in seama sunt: scenariul, cadre fixe si spatii bine determinate(inchise: apartament cu dormitorul Feliciei si bucataria; taxiul, aeroportul; deschise cu functie exclusiv tranzitorie: in fata blocului, in fata aeroportului). Aeroportul este structurat in: scena de la check-in, scene difuze printre stalpi, scena cu masa( aici este reminiscenta unor reprezentari emblematice in filmul romanesc-Balanta, 4, 3, 2).

Scena cu masa in aeroport are peste 10 min si cred ca este partial ratata. Este intinsa la maxim in contrast vadit cu spatiul tranzitoriu, de plimbare la ghisee si de relativa asteptare.Zic ratata, in masura in care Felicia avea pretextul izbucnirii in acel „am impresia ca te agasez…deci de agasez, vad ca toata lumea de agaseaza”. Aci cred ca s-a ratat scena, intrucat masa aceea indelung pregatita a fost cumva lipsita de efecte. Sunt de acord cu Maier, cand spune ca se repeta aceleasi atitudini, gesturi, cuvinte.

Cu toate acestea, scena revelatiei, care este indelung pregatita tot filmul, desi apare cand te astepti mai putin, pare a fi declansata de toate detaliile marunte, in special disonantele afective.

Filmul e inedit, caci pare a fi cu doua personaje principale (mama si fiiica), care se resping reciproc, dincolo de limbajul conventional si acceptat tacit si mutual  drept unica forma de interactiune. Respingerea revelatorie este insa consecinta unei intelegeri mai stranse, ce tinde sa sparga conventiile (auto)impuse: mama se reapuca de fumat si tinde sa stabileasca un dialog cu valente fantasmatice („cum ar fi daca o luam de la inceput”).

Daca scenele nu pot fi anticipate, in schimb filmul imi pare prea lizibil: scena principala nu e altceva decat adunarea celor nespuse, Felicia nu evolueaza, doar se descarca, rezuma anamnetic propria-i conceptie despre cele intamplate, fiind un spectator sui-generis al filmului curs pana la scena. Felicia nu e lasata sa se dezvolte, nu numai de mama hiperprotectoare, dar chiar si de mana regizorala. Episodul revelatiei este iertat de mama, pt ca Felicia sa cada in mrejele linistitoare ale maternitatii, in umbra mamei originare.

NU in ultimul rand, revelatia este anulata prin delimitarea stricta; de fapt, Felicia voia numai sa-si ceara scuze, cu asta incepe si cu asta se termina ceea ce parea a da o noua interpretare a timpului curs pana atunci.

Desi mare parte din autorii de cronici insista pe conflictul familial si pe reusita transpunerii, sunt reticent, daca ma gandesc, prin comparatie la Festen al lui Vinterberg.

In ce priveste artificialitatea reprosata regizorului, aceasta e de luat in seama: spre exemplu, la min. 40.30 Felicia spune ca trebuie sa fie la aeroport cu o ora macar inainte de plecarea avionului, pentru ca in fata aeroportului, dupa oprirea si coborarea din taxi, cele doua personaje principale se invita reciproc sa se grabeasca( plasand astfel plecarea avionului intr-un viitor controlabil, privit cu neglijenta), in contrast vadit cu soferul de taxi.

Ce ar mai fi de spus: dezordinea aparenta, exprimata prin uitare, confuzie, amestec de planuri, afirmatii insotite imediat de retractari, ai spune ca familia e un adevarat teren de lupta, in care se eternizeaza un conflict purtat cu reguli alese.

Felicia sparge conventiile, in final recurge la propriul ei adevar, pierdut apoi in reprezentarea faptului ca a avut  o iesire desantata.

De remarcat vocea terna, monotona a mamei, care foloseste cuvintele precum picatura chinezeasca. Este un film despre cum sa pervertesti comunicarea, de acceasi parte cu Politist, adjectiv, cu diferenta esentiala si la prima vedere in cazul ultimului analiza discursului emana de la autoritate (politieneasca, lingvistica), pe cand in cazul de fata discursul este anihilat consecvent. Pervertirea consta in folosirea unor mijloace proprii comunicarii spre a simula comunicarea.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în film, minimalism și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s