Principii de viata

In primul rand e mai bine realizat decat Portretul luptatorului in tinerete, unde intr-adevar impresia de inautenticitate e mult mai izbitoare.

Ca un facut insa, tocmai filmului de fata i s-a reprosat inautenticitatea, ca si cum ceea ce se nareaza e fortat (constatare facuta pe analiza psihologica a personajelor).

E greu de crezut insa ca regizorul a urmarit sa psihologizeze, de unde esecul acestui demers.

Sunt cumva paradigme sociale in suspensie (omul de afaceri de succes, energic si care vrea sa intre intr-un rol prestabilit, femeia de succes, cea care se casatoreste cu un barbat in varsta, adolescentul fara idei, confuz etc).

Cand incerci sa evidentiezi tipuri sociale, nu faci psihologie. De aceea imi par exagerate comentariile unora (care isi gasesc printre altele insatisfactii cauzate de neconsumarea unor proiectii ascunse) avand drept teme daca Velicanu e tata bun/familist bun.

O alta falsa impresie e aceea ca filmul ar fi facut pentru Vlad Ivanov (a carui interpretare de exceptie nu poate fi pusa in discutie). Intreaga tensiune a filmului emana de la acest personaj (aflat intr-o permanenta lupta sterila cu sine si cu ceilalti).

E intr-adevar un maniac al controlului (cum spunea cineva), dar atat de spontan incat se consuma pe masura ce se exprima. El simte ca nu mai are timp, ca trebuie sa recupereze neintarziat.

Punctul zero al actiunii este precedat de o serie de conflicte, ce-l unesc pe Velicanu cu semenii sai. preocuparea pentru control este insa determinata de obsesia pentru integrarea sociala. Partea buna a filmului (iar eu cred ca filmul poate fi vazut in aceasta cheie) este ca acesta se limiteaza sa dea unele indicii despre existenta conflictelor, fara sa dezvaluie si sursa acestora.

Partea discutabila este continua anticipare a zilei de maine. Tot ce se petrece are in substrat iminenta plecare in vacanta. Fireste ca nu despre plecarea in vacanta este vorba (firul principal este asadar fals), ci despre recuperarea lui Velican. Insa aceasta diversiune nu este complinita de intelesuri mai adanci. Este adevarat, nimeni nu doreste aceasta vacanta si nimeni nu se pregateste serios sa plece.Firul principal se insinueaza insa din al doilea cadru al filmului si nu-l mai paraseste.

Velican este dominat de o continua nesiguranta (in primul cadru, grasul care spala cu furtunul este un alter ego al personajului central). Plecarea in vacanta este cumva o calatorie decrepita, luata in raspar, dar aparata cu indarjire de Velican pentru ca simbolizeaza victoria, evadarea dupa regulile de el impuse. Or daca inceputul filmului anunta si finalul sau, in ce priveste intriga, probabil ca punctul culminant (care e lucrat foarte bine de regizor) trebuia altfel dezvoltat scenaristic. Cineva spunea ca ultima secventa, cu Velican in masina, trebuia taiata. Nimic mai fals. De observat cum Velican castiga in sens simbolic pe toate planurile (cu fosta, cu actuala sotie, trecuta de data aceasta in spate, cu ambii fii, cel mic fiind tacut).

In ansamblu filmul  regizorului Constantin Popescu Jr. este bun si oarecum nedreptatit de critica.

Filmul se poate vedea aici

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Principii de viata

  1. Pingback: Felicia, inainte de toate | catevaconcluzii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s