Pivniceru

Aseara, la conferinta de presa zilnica, Basescu a spus totul. Nu prin cuvinte, politicienii stiu sa nu spuna prin cuvinte, ci prin limbajul non verbal, prin zambetul binecunoscut. Ca Pivniceru „apara independenta justitiei”, ca tocmai in numele acestei independente va trebui sa-si dea demisia din functia de membru CSM, dar si din cea de judecator.

Comunicatul CSM e dezarmant de laconic, dar e mai ales revelator:

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu unanimitate de voturi, Secţia pentru judecători a hotărât că este inadmisibilă detaşarea unui membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii în orice funcţii, inclusiv în cele de demnitate publică numite şi, în consecinţă, a respins cererea de detaşare la Ministerul Justiţiei a doamnei judecător Mona Maria PIVNICERU, membru ales al CSM”

Nu poate scapa nimanui plasarea sintagmei „cu unanimitate de voturi”, dupa enuntarea legii (atentie, nu si a dispozitiei din respectiva lege pentru simplul motiv ca nu exista o astfel de prevedere).

care par a fi resorturile unei astfel de pozitii neobisnuit de transante (caci nu litera legii este cea care a indemnat votul).

In primul rand, nu pare a fi persoana, desi nu este exclus ca unii sa se fi gandit fulgurant ca nu sunt ei in aceasta pozitie.

Sa fie oare conceptia ca functia de membru CSM este atat de inalta, incat nu poate suferi atingeri, chiar si sub forma unei detasari?

Cu siguranta insa membrii CSM s-au gandit mai degraba la ei insisi ori la institutia din care fac parte decat la justitie.

Aceasta atitudine nu e noua si poate a fost cel mai bine exprimata in legatura cu penibila situatie a Corinei Dumitrescu.

Cand face politica CSM? cand refuza unui reprezentant de-al sau posibilitatea de a ajunge in fruntea MJ (spre a nu se mai plange apoi prefacut de faptul ca nu este implicat in procesul decizional prin adoptarea de acte normative, spre exemplu)? sau cand accepta o astfel de numire, in orice caz mult mai usor de justificat?

Interesant este de stiut daca Sectia pentru judecatori si-a pus problema competentei sale in a hotari asupra detasarii. CAci nu judecatorul Mona Pivniceru se detasa, ci membrul CSM  MP .

Deocamdata, zambetul lui Basescu este cel mai bun raspuns pentru o institutie prafuita, obscura, emblema poate cea mai clara a unei justitii cu aceleasi atribute.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Pivniceru

  1. Pingback: Pivniceru (2) | catevaconcluzii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s